Odată cu răspândirea rapidă a Covid-19, de curând, Organizația Mondială a Sănătății a declarat focarul drept pandemie, ridicând astfel nivelul de amenințare al bolii dincolo de gradul de Urgență de Sănătate Publică de Interes Internațional, pe care îl anunțase la sfârșit de ianuarie. În ultima săptămâna, noul coronavirus s-a răspândit puternic și pe teritoriul României, iar numărul total al rezultatelor pozitive înregistrate este în continuă creștere.

Drept răspuns, autoritățile au pus la punct o serie de scenarii și planuri de acțiune care implică adoptarea unor măsuri din ce în ce mai restrictive. Acestea, deși absolut necesare pentru încetinirea răspândirii pandemiei, sunt, inevitabil, de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit Codului Civil, contractul este „legea părților”, executarea sa nefiind lăsată la latitudinea partenerilor contractuali, ci obligatorie. Astfel, de principiu, orice neexecutare atrage răspunderea contractuală a părții în culpă. Pe cale de excepție, legea permite debitorilor (cei datori să execute obligația din contract) să beneficieze, în anumite condiții, de exonerarea de la executarea obligațiilor contractuale asumate.

Măsurile dispuse afectează direct anumite companii din diverse domenii și pot, în unele cazuri, să pericliteze posibilitatea acestora de a-și executa obligațiile contractuale asumate față de partenerii contractuali (fie că vorbim de furnizori, clienți, locatori, sau chiar angajați ai acestora).

Pandemia de coronavirus precum și măsurile luate de autorități în acest context vor duce, după caz, la întârzieri, dificultăți și/sau costuri suplimentare semnificative sau chiar la imposibilitatea de executare a obligațiilor contractuale. Asemenea situații pot constitui în anumite condiții justificări obiective pentru a suspenda executarea propriilor obligații, protecția în fața unor pretenții de despăgubiri sau pentru adaptarea sau chiar încetarea contractului.

Astfel, dacă executarea contractului devine temporar sau definitiv imposibilă, intră în scenă conceptul de forță majoră. De asemenea, dacă, din cauza unor evenimente imprevizibile, executarea unui contract ar deveni excesiv de oneroasă pentru una dintre părți, aceasta se va putea prevala, în anumite condiții, de o altă excepție de la principiul forței obligatorii a contractelor, impreviziunea.

Ce este forța majoră?

Deși piața locală nu este guvernată de contracte dintre cele mai sofisticate, în cea mai mare parte acestea cuprind o clauză privind forțamajoră la secțiunea finală, în categoria „Diverse”. Clauzele tipice reiau limbajul folosit de Codul civil, indicând drept cauze de forță majoră acele evenimente externe, imprevizibile, absolut invincibile și inevitabile. Cu alte cuvinte, poate reprezenta forță majoră acea situație generată de circumstanțe dincolo de controlul părților, care pot face executarea contractuală imposibilă. Cazul fortuit, pe de altă parte, este acel eveniment relativ imprevizibil, inevitabil și invincibil pentru persoana chemată să răspundă.

De regulă, forța majoră se referă la situații precum evenimente meteorologice extreme, revolte, război, atacuri teroriste sau invazie, acțiuni guvernamentale sau de reglementare, foamete, epidemii și/ sau impunerea unui embargou. Deși este mai puțîn obișnuit să vedem clauze de forță majoră care includ în mod expres o urgență globală de sănătate, pandemie sau epidemie, apreciem că în anumite condiții și astfel de evenimente precum criza actuală a coronavirusului se poate încadra în sfera de aplicare a unei clauze de forță majoră.

Este coronavirusul caz de forță majoră?

Epidemia Covid-19 poate constitui caz de forță majoră, dacă trece testul condițiilor prevăzute de lege: (i) evenimentul este cu certitudine unul extern de voința părților; (ii) imprevizibilitatea trebuie analizată în raport de cazul concret invocat, astfel, deși s-ar putea argumenta că amenințarea Covid-19 a apărut deja din decembrie anul trecut, realitatea este că piața locală abia începe să resimtă efectele concrete ale pandemiei; (iii) condiția ca pandemia să fie de neînlăturat este din nou de analizat de la caz la caz, urmând ca părțile să facă o analiză concretă a evenimentului generator și a legăturii de cauzalitate între eveniment și obligația care trebuia executată.

În orice caz, este de precizat că niciun eveniment exterior nu poate justifica o imposibilitate fortuită de executare dacă privește bunuri de gen, precum obligația de a plăti o suma de bani.

Aplicabilitate

Impactul asupra contractelor cu angajații. Codul muncii prevede expres posibilitatea angajatorilor de a invoca forța majoră pentru a suspenda de drept contractele cu angajații. De pildă, dacă autoritățile vor decide închiderea centrelor comerciale, retailerii se vor vedea nevoiți să invoce forța majoră în relația cu angajații, posibil și în relația cu proprietarul centrului comercial. În relația cu angajații, suspendarea determină încetarea prestării muncii și neplata salariului. Separat, angajatorii au la dispoziție măsura schimbării temporare, în mod unilateral, a locului muncii precum și obligativitatea acordării de zile libere acelor angajați care au copii, pe perioada închiderii școlilor. Spre exemplu, un operator de transport aerian nu ar putea invoca forța majoră în relația cu personalul care asigură zborurile către Italia, dacă îi poate reloca pe aceștia pe alte zboruri. Din aceste motive, măsura trebuie analizată temeinic înainte de afi implementată, așa cum recomandă și ministrul interimar al muncii. Angajatorii nu trebuie să piardă din vedere că o asemenea măsură poate fi contestată în instanță și, în caz de succes, angajații au dreptul să fie despăgubiți integral (și pentru alte prejudicii generate direct de o măsură eventual nelegală), putând obține și daune morale.